Gandurile unui fiinte-continuare

Si ma chinui sa respir in aceasta lume mizerabila.Aripile-mi de plumb ma atrag sa fac rau in jurul meu...Am 100 de ani si bantui mereu prin rau famatele cartiere ale Londrei.Deja m-am obisnuit cu mirosurile si mizeriile care ma inconjoara ,sunetele scoase de mestesugarii locului imi aduc aminte de anii 1900 ,facandu-ma sa-mi amintesc de parintii mei care lucrau si ei in acest domeniu .Era greu ,prin ceea ce am trecut ,boala ,durerea care-mi incununase sufletul m-a facut sa fug de acasa ...
Era o noapte de decembrie ,zapada-mi intra in papucii vechi si rosi de atata purtat,starea materiala a familei mele se rezuma doar la cocioaba de pe marginea raului Tamisa ,stiam ca fac o greseala lasand-o pe mama cu tata,el fiind alcoolic o va bate noapte de noapte pana cand ii va da ultimul sfant strans pentru zile negre,dar nu aveam incotro ,trebuia sa-mi creez un drum propiu in viata ,stand cu ei nu aveam decat sa ajung ca tata imbrobodit cu o lasitate si cu deznajduirea faptului ca nu am reusit ca mestesugar .Avem in fata mea un nou inceput ceea ce ma speria si ma incuraja in acelasi timp!Avem sperante mari,pasii mei se indreptau spre portul orasului ignorand total peisajul care se perinda in fata ochilor mei.Nu aveam timp de privit maretia caselor ,vaporul meu spre America pleca in jumatate de ora iar eu deabia eram la jumatatea drumului.
Mergeam repede pe strazile Wall-ului ,aveam impresia ca sunt urmarit si privit de la ferestrele caselor ,dar continuam cu indarjire se alerg,la un moment dat am reusit sa ating bara metalica a debarcaderului rasufland linistit ca si cum am trecut de cea mai grea etapa a acestei calatorii! Mi-am scos cei 80 de dolari stransi cu greu pentru calatorie si m-am apropiat de ghiseul portului sperand ca voi gasi pe cineva la aceasta ora tarzie, altfel trebuia sa ma intorc acasa ....ca un las!
Am observat lumina inauntru ceea ce ma facu sa rasuflu usurat ,sperantele mele se vor indeplini in aceasta noapte !Am deschis usa cu umilinta voita dorind sa impresionez ,deodata ma izbi un miros dulce de cafea ,simtind mireasma aceea imbietoare stomacul meu incepu sa urle de foame ,nu mai mancasem de vreo doua zile dar asta nu era o problema uneori cand nu aveam bani stateam si cate o sapatamana fara sa imbuc ceva .
Doamna de la ghiseu avea o fata hada ,dar imi zambi prietenos ceea ce ma facu sa zambesc la randul meu ,apoi cu un glas melodios mi se adresa:
-Buna dimineata !A-ti dori un bilet pentru plecarea de peste 10 minute?
Raspunsul meu veni prompt fara a avea incursiuni in limbaj
-Da....nici nu stiti cat am fost de speriat crezand ca biletele au fost date toate!
-Va costa 45 de dolari un dus pana in America .
Am scos banii cu tristete,stiam ca imi mai ramaneau vreo 35 de dolari in buzunar pentru America -pamantul tuturor posibilitatilor ,dar nu aveam ce face , cu siguranta ma voi descurca eu,voi gasi un loc de munca mai avantajos decat in Londra .
I-am dat banii iar casiera imi imana biletul.I-am multumit apoi am plecat din camera bine incalzita.
Afara incepuse sa ninga incetisor ,se apropia Craciunul iar atmosfera acestei sarbatori se simtea in aer ,nu ca a-si fi tanjit dupa cadouri dar ca orice copil mi-am dorit in trecut sa primesc o mica atentie oricat de mica ar fi fost a-si fi fost multumit....dar nici pana in clipa de fata nu am primit niciunul.
Maretia vaporului care ma astepta sa urc la bordul ei ma incanta ,aveam sa studiez 10 saptamani coridoarele si unghiurile acestuia si poate daca aveam noroc sa ma lipesc de vreun om de serviciu ca sa-mi dezvaluie sala motoarelor.Este o minune cum omul poate construi asa ceva !
La intrarea in nava ,un om imi ceru sa prezint biletul,i l-am aratat apoi acesta in indica camera unde voi locui .Stiam ca va trebui sa o impart cu inca vreo 3oameni ,doar pretul biletului era pentru clasa a treia .Stateam la etajul 2 camera 150 .
M-am ghidat dupa indicatoarele fosforescente asezate pe peretii din lemn ajungand in 10 minute in fata unei usi mazgalite.Ma aflam in fata unei noi aventuri ,urma sa-mi fac noi prieteni ,deodata ma cuprins o emotie incat am inceput sa tremur din toate incheieturile ,nu stiam ce sa fac ,sa bat la usa sau sa intru direct.Dar usa s-a deschis ajutandu-ma la elucidarea cazului .Un barbat de vreo 2 metri, bine facut ,ma intampina cu un ranjet pe fata .....
-Deci tu trebuie sa fii ultimul coleg ratacit!Cati ani ai baiete?
Fata acestuia era un pic infricosatoare dar vocea expima bunavointa ,nestiind cum ar trbui sa raspund am inceput sa ma balbai.
-Esti balbait?
-Nu domnule .Scuzati-ma domnule dar nu am fost plecat niciodata de acasa ,iar acum sunt foarte emotionat ,am 18 ani ,si a-ti avut dreptate aici voi locui .
-Cum te numesti fiule?
-Jhonatan Eioux.
-Francez va sa zica!Deci ai fugit de acasa observ ca nu ai prea multe bagaje.
-Tatal meu era francez venit in Anglia pe la 1895.Apoi s-a casatorit cu mama si m-a avut pe mine .
-David ce faci ?
Prin crapatura usii un cap mare si negu aparu .Ma privi cu niste ochi critici incercand sa distinga in personalitatea mea daca sunt un om de incredere .Analiza dura doar cateva secunde ...
-Buna ma numesc Eliotte.Se pare ca vom fi colegi de camera hai sa te prezint baietilor.Ma trase inauntrul camerei intrebandu-ma din ochi cum ma numesc.
Am raspuns timid ca ma numesc Jhonatan Eioux .Acestia mi sau prezentat pe rand :omul care ma intampinat se numea William ,Eliotte iar cel de'al treilea Lucas .
-Ai patul de sus .Indica William cu seriozitate continuand sper ca nu ai greturi de mare!
-Nu stiu ,nu am mai calatorit niciodata cu vaporul...defapt niciodata nu am fost plecat din Londra am afirmat eu suparat din cauza faptului ca nu eram bogat ca sa-mi pot permite sa vad lumea-ntreaga.
M-am asezat dorind ca nodul care mi se forma in gat sa dispara ,simteam ca deja mi-e dor de mama de cocioaba mea ...arcurile patului scartaiau facandu-ma sa tresar.Deodata nava se urni din loc .
"Am pornit!"...s-a auzit intr-un colt al camerei .