Anegdote interesante in toate limbile

Uneori nu ajunge o viata ca sa cunosti un om,alteori este deajuns numai o clipa .

Înfrânge-ţi durerea, fii vesel de se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte.

Tinerii sunt scalvii visurilor, batrinii servitorii regretelor.

Yesterday was the past, tomorrow will be the future,but today is a gift, that’s why we call it PRESENT

==== ตั้ ง ห ลั ก พั ก ก า ย พั ก ใ จ แ ถ ว ร า ม +++ เ อ &#

Itsuni sono za hiken minasan dansei ato bukku.

Nosce te ipsum

Singurul mod prin ati descoperi limitele posibilului este sa treci dincolo de ele,in imposibil!

Priveste mereu lumina soarelui sa nu vei mai vedea umbrele.

ORICE LUCRU ARE FRUMUSETEA LUI DAR NU ORICINE O VEDE !

Daca stii sa citesti, fiecare om este o carte

Când nu te văd mi-e noapte ziua-ntreagă şi noaptea-i zi când visele te-ncheagă.

Cunoasterea inseamna putere!

We think in generalities, but we live in detail!

...dragostea este ca vantul...nu pot sa o vad dar pot sa o simt

Ce e un prieten?... Un suflet in doua trupuri

Ceea ce devenim depinde în mare măsură de ce citim dupa ce toţi profesorii au terminat cu noi. Cea mai mare universitate este o colecţie de cărţi.

Cine cunoaşte adevărata magie, nu o practică niciodată

Eu nu te iubesc pe tine ...eu iubesc suferinta ta.........

Gasesti cel mai usor dragostea, atunci cand cauti s-o daruiesti ...

Epopeea lui Ghilgames

Epopeea lui Ghilgameş este un poem epic din Mesopotamia antica. Este cea mai veche scriere literară a umanităţii, datând de la începutul mileniului al III-lea î.H. aparţinând culturii sumero-babiloniene. S-a pastrat, lacunar, pe 12 tablite de lut, în biblioteca regelui asirian Assurbanipal, de la Ninive şi povesteşte faptele eroice ale legendarului rege al cetăţii Uruk. Poemul a fost descoperit abia în secolul al XIX-lea. Probabil de origine sumeriană, dar absorbit şi adaptat de civilizaţiile succesive ale Mediteranei orientale, poemul conţine multe elemente mitologice care vor apărea în literaturile şi traditiile mitologico-religioase ale civilizaţiilor ulterioare.

Potrivit mitului, la solicitările cetăţenilor oprimaţi din Uruk, zeii le-au trimis acestora o creatură uriaşă, un sălbatic, pe Enkidu, pentru a-l provoca la luptă corp la corp pe regele Ghilgameş, care îi tiraniza şi le necinstea fiicele. Dar confruntarea nu s-a terminat cu o victorie clară de nici o parte, astfel încât Ghilgameş şi Enkidu au devenit prieteni nedespărţiţi. Cei doi au călătorit, au fost părtaşi la nenumărate aventuri, şi-au dovedit eroismul şi curajul înfruntând creaturi fantastice periculoase, fapte care le-au dus faima peste mări şi ţări. Prietenia dintre Ghilgameş şi Enkidu era atât de strânsa încât a deranjat divinităţile. Zeiţa Iştar, protectoarea Uruk-ului, a încearcat să-i despartă, ispitindu-l pe Ghilgameş cu declaraţii de iubire. Când însa acesta o respinge cu agresivitate şi trufie, zeiţa se răzbună ucigându-i prietenul iubit. Regele se confrunta pentru întâia oara cu pierderea ireversibilă a celei mai dragi fiinţe şi cu implacabilul destin al oamenilor, supuşi inevitabil mortii. Neconsolat, puternicul Ghilgameş pleacă în cautarea nemuririi, despre care aflase că fusese acordată de zei, în mod exceptional, unui singur om, înteleptul Uta-napiştim, supravieţuitorul Marelui Potop, cu care divinităţile pedepsiseră omenirea. Tradiţia despre Uta-napiştim se va regăsi mai târziu în Biblie în relatările despre Noe. Uta-napiştim îi dă lui Ghilgameş cheia accesului la nemurire, o plantă aflată pe fundul mării. Dar, în final eroul nu va obţine nemurirea, el eşuând la testul iniţiatic la care fusese supus de zei. Ghilgameş se întoarce în lumea oamenilor, al cărei exponent este, resemnându-se să construiască lucruri la fel de efemere ca el însuşi.

Episoadele poemului nu au legatură literară unele cu altele (ca rapsodiile din Iliada), fiecare narând câte o ispravă de alură colosală, săvârsită de erou; principalele isprăvi:

lupta contra regelui Akka din Kish
expediţia, împreună cu prietenul său Enkidu, de prindere şi distrugere a monstrului Humbaba;
lupta contra Taurului Ceresc trimis de zeiţa Iştar să-l ucidă pe erou, care-i refuzase dragostea;
călătoria în imperiul subteran după floarea nemuririi;
moartea eroului (deşi nu rezultă clar din nici un text dacă e vorba şi de moartea lui Ghilgameş sau numai a lui Enkidu; în varianta akkadiană, Ghilgameş călătoreşte în lumea cealaltă ca să afle secretul imortalităţii de la stamoşul său Uta-napiştim, care-i comunică şi amănuntele desfăşurării potopului; această versiune e de altfel cea mai unitară epic).
Ceea ce este fundamental în mitul lui Ghilgameş se poate numi drama existenţială a omului, lupta lui cu forţele oculte şi perspectiva înfrângerii lor, raportul cu femeia şi raportul de prietenie între oameni, teama de moarte şi setea de nemurire; paralel, mitul rezumă alegoric istoria devenirii şi destinul oamenilor ca societate: vânătoarea, păstoritul, civilizaţia urbană, constituirea statului arhaic, catastrofele cosmice, marile întrebări ale gândirii

Vampirii-oamenii bolnavii

In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, isteria vampirismului a cuprins intreg estul Europei. Oamenii relatau permanent despre prezenta unor vampiri, iar autoritatile ajunsesera chiar sa deshumeze mortii, pentru a-i identifica si arde pe vampiri. Toata aceasta nebunie a dus si la realizarea unor studii academice despre vampiri, lucrari care l-au inspirat si pe irlandezul Bram Stoker in scrierea celebrei carti "Dracula". Chiar daca se indeparteaza mult de realitate, Stoker a reusit sa se impuna cu cartea sa, prin intermediul a doua elemente, pe care a stiut sa le exploateze foarte bine. In primul rind, a amplasat actiunea in muntii Transilvaniei, intr-o regiune plina de mister, inspirindu-se din relatarile despre vampirii din estul Europei si din folclorul tiganesc, iar in al doilea rind a reusit sa brodeze pe marginea legendelor, cu elemente inovative, care au dat o mare credibilitate cartii. Stoker a plecat de la brutalitatea care-i era caracteristica lui Vlad ?epes (faptul ca-si tragea dusmanii in teapa nu era doar o legenda) si care era recunoscuta ca atare de romani, dar si de istorie, si a transformat-o in vampirism, lucru care nu este mentionat in nici una dintre scrierile despre fostul domnitor al ?arii Romanesti. Ideea este ca inovatiile lui Stoker au prins la public, fapt care i-au permis sa creeze primul vampir modern din istorie. Sa nu uitam, insa, ca aceasta carte a prins in mod special la popoarele cu o mitologie extrem de bogata si cu o predilectie extraordinara spre legende. Prima ecranizare dupa "Dracula" a fost realizata in 1931, cu Bela Lugosi in rolul principal, dupa care au urmat zeci si zeci de filme, fidele cartii sau, din contra, pline de elemente si inovatii moderne. O contributie majora la raspindirea legendelor despre vampiri a avut-o si scriitoarea Anne Rice, iar mai nou celebrul serial de televiziune "Buffy, spaima vampirilor". Ultima realizare in materie de vampiri o constituie asa-zisul exemplar psihic. Acest vampir, de timp nou, poseda o energie psihica extraordinara si are puterea de a lasa fara energie orice alta persoana, fara ca aceasta sa stie efectiv ce i se intimpla. Dar, bineinteles, si acest vampir este tot o inventie a unor scriitori, chiar daca unele elemente constituiente pot fi intilnite si in legendele despre vampiri din urma cu 1.000 de ani.

Boala vampirilor

In secolele al XVII-lea si al XVIII-lea, isteria vampirismului a cuprins intreg estul Europei. Oamenii relatau permanent despre prezenta unor vampiri, iar autoritatile ajunsesera chiar sa deshumeze mortii, pentru a-i identifica si arde pe vampiri. Toata aceasta nebunie a dus si la realizarea unor studii academice despre vampiri, lucrari care l-au inspirat si pe irlandezul Bram Stoker in scrierea celebrei carti "Dracula". Chiar daca se indeparteaza mult de realitate, Stoker a reusit sa se impuna cu cartea sa, prin intermediul a doua elemente, pe care a stiut sa le exploateze foarte bine. In primul rind, a amplasat actiunea in muntii Transilvaniei, intr-o regiune plina de mister, inspirindu-se din relatarile despre vampirii din estul Europei si din folclorul tiganesc, iar in al doilea rind a reusit sa brodeze pe marginea legendelor, cu elemente inovative, care au dat o mare credibilitate cartii. Stoker a plecat de la brutalitatea care-i era caracteristica lui Vlad ?epes (faptul ca-si tragea dusmanii in teapa nu era doar o legenda) si care era recunoscuta ca atare de romani, dar si de istorie, si a transformat-o in vampirism, lucru care nu este mentionat in nici una dintre scrierile despre fostul domnitor al ?arii Romanesti. Ideea este ca inovatiile lui Stoker au prins la public, fapt care i-au permis sa creeze primul vampir modern din istorie. Sa nu uitam, insa, ca aceasta carte a prins in mod special la popoarele cu o mitologie extrem de bogata si cu o predilectie extraordinara spre legende. Prima ecranizare dupa "Dracula" a fost realizata in 1931, cu Bela Lugosi in rolul principal, dupa care au urmat zeci si zeci de filme, fidele cartii sau, din contra, pline de elemente si inovatii moderne. O contributie majora la raspindirea legendelor despre vampiri a avut-o si scriitoarea Anne Rice, iar mai nou celebrul serial de televiziune "Buffy, spaima vampirilor". Ultima realizare in materie de vampiri o constituie asa-zisul exemplar psihic. Acest vampir, de timp nou, poseda o energie psihica extraordinara si are puterea de a lasa fara energie orice alta persoana, fara ca aceasta sa stie efectiv ce i se intimpla. Dar, bineinteles, si acest vampir este tot o inventie a unor scriitori, chiar daca unele elemente constituiente pot fi intilnite si in legendele despre vampiri din urma cu 1.000 de ani.

Despre vampiri

Vampirul este unul dintre cele mai vechi mituri populare, cu nenumarate legaturi cu alte legende si superstitii. In acelasi timp imaginea este interconectata cu o multitudine de perversiuni. Este vorba despre un mit universal deoarece nu este specific pentru nici o traditie culturala. Toate acestea ar indica existenta unei reprezentari psihice a mitului, necesare proiectiei si diseminari, o reprezentare care a existat din cele mai indepartate timpuri si care poate fi considerata ca fiind una din cele mai arhaice imagini pe care le cunoastem.O simpla privire aruncata variatelor mitologii celor din trecut reveleaza tendintele vampirice ale multora din zeii creati de om. Putem gasi toate acestea in legendele si mitologiile grecilor si romanilor, ca si in restul Europei, Asia si in unele parti din Africa. Toti acesti zei erau cu totii dedati bautului si suptului sangelui. In mod similar intalnim un intreg grup de zeitati in lamaismul tibetan, Vajra, care beau sange pentru a obtine controlul asupra vietii si mortii. Intr-una din cele mai vechi povesti pastrate, legenda lui Ghilgames, erou al unei povestiri babiloniene, tema vampirului apare deja cu caracteristicile descrise intr-o maniera atat de precisa incat pare sa fie identica cu cea a acelor vampiri din evul mediu si din timpurile mai apropiate prezentului. Ca mai veche descriere a unui vampir apare pe un vas preistoric asirian. Imaginea arata un om copuland cu un vampir fara cap. In Mexico pre-columbian vampirii apar sub numele de "sihuateteo", este vorba despre femei care au murit la nasterea copiilor. Vampirul chinez, Ching Shih, frecvent citat in povestile dinastiei T'ang, isi are originile intr-un trecut mai indepartat si are o asemanare mult mai mare cu corespondentul sau Occidental. Este foarte posibil ca mitul vampirului sa fi venit in Europa Occidentala prin India, via Turcia si Balcani.Vampirul, unul dintre cele mai revelatoare si fertile mituri ale timpului nostru, isi face pentru prima oara intrarea triumfala in literatura europeana intr-una din lucrarile lui Byron. Insusi lordul Byron a fost un prototip ideal pentru toti vampirii care au existat sau vor exista; aristocrat prin nastere, puternic si seductiv, libertinul cinic si erudit al Vechiului Regim traia in el. El a anticipat in multe privinte barbatul narcisic si decadent al sfarsitului de secol. In vesnica lui cautare de senzatii noi, Byron a transformat incalcarea valorilor intr-o valoare pozitiva, ilustrand prin viata sa si prin operele sale rasturnarea completa a valorilor traditionale produsa de revolutia franceza. La celebra inrunire ce a intampinat nasterea lui Frankestein, in vila Diodati, casa lui Byron aflata la tarmurile lacului Leman, poetul a conceput faimosul sau eseu "Fragment dintr-un roman" care a fost publicat ca un postscriptum la "Mazepp" in 1819. Aceasta a fost replica sa la o povestire ("Vampirul") scrisa de John Polidori (London 1819). Profitand de absenta lui Byron, Polidori a inceput sa dezvolte un concept schitat de Byron, plagiindu-i ideea si devenind astfel primul vampir literar, care si-a extras inspiratia in intregime de la marele poet.Goethe, Baudelaire si Le Fanu (Carmilla, 1872) toti acestia au scris despre vampir, nu mai vorbim de Bram Stoker creatorul lui Dracula (1897). Printre cei care au marcat inceputurile acestei traditii a vampirismului literar trebuie sa-l includem si pe marchizul de Sade. In "Justine", placerea obtinuta de unul din personaje la vederea sangelui curgand din venele unei victime, este detaliata explicit. Cu rare exceptii tema vampirului este in mod evident absenta din literatura psihanalitica. Totusi imi vin in minte, imediat, doi autori : Ernst Jones si Otto Fenichel. In cartea lui referitoare la cosmaruri, Ernst Jones dedica un intreg capitol acestei teme, oferind astfel un punct de vedere psihanalitic si cea mai intinsa tratare a temei intalnita pana acum. Ernst Jones a descris vampirul ca pe un "spirit nocturn care il prinde pe cel adormit intr-o imbratisare care il va seca de sangele sau: in mod evident acesta apare ca un produs cosmarului". In cartea sa "Teoria psihanalitica a nevrozelor", Fenichel descrie sexualitatea infantila notand frecventa cu care "putem observa fantasme de sugere de un tip oral sadic directionate impotriva obiectelor" si continua folosind cuvantul vampir cu privire la acestea.